Despre carte: an / „...- La naiba, ce dureros este”, mi-am ridicat capul și mi-am dus mâna pe spatele dureros al meu. cap, „Stăteam întins pe podeaua de beton. Serghei s-a aplecat asupra mea: „Seryoga, am fost aruncat?” „Nu, Pașa”. Eu am fost cel care te-a lovit în ceafă cu patul pistolului. Reacția ta este prea rapidă. Dacă aș fi ezitat, m-ai fi împușcat, degeaba - Oh, ticălosule, și te consideram prieten! – L-am prins pe Serghei de gât – Pașa, Pașa! Calma! – profesorul mi-a strâns mâinile „Domnule profesor, unde suntem?” În viitor – Da, Pașa. Două mii treizeci și opt „Domnule profesor, l-ai adus aici!” Un tânăr foarte inteligent. În două minute l-am convins că nu va exista elicopter cu forțe speciale. Și că va muri de ejectare, și ne vom muta în viitor – Ar fi trebuit să-l lăsăm pe acest nemernic – Frate, ești foarte însetat de sânge – Ei, poate în trecut! Nu am fost fratele tău. Dar nici eu nu eram un dușman, m-am ridicat și m-am uitat în jur. Un buncăr dărăpănat. O capsulă uriașă de cronotron, o grămadă de computere în jurul ei. Există niște rafturi de-a lungul peretelui, pline de tot felul de gunoaie „Domnule profesor, este un viitor strălucit?” Stai jos, o să-ți povestesc pe scurt despre ultimii douăzeci și ceva de ani…»